Cum poti sa invinovatesti pe cineva ca traieste intr-o iluzie si ca visele ii sunt principala hrana, cand si tu faci acelasi lucru ? Cand iluziile tale sunt salvarea ta, pentru ca inauntrul tau te macina o multime de lucruri neterminate, de sperante nerealizate, de adevaruri dureroase? Incapacitatea mea de a lua alegeri e data de cealalta realitate, in care si eu, voit sau nu, traiesc. Cum altfel mi-as putea explica indiferenta fata de real ? Pentru ca, totul, in lumea mea de vis, e altfel. Pentru ca in lumea mea de vis, tata e frumos , nicidecum un frustrat alcoolic trit. Banuiesc ca a cam venit timpul sa lamuresc una din problemele mele principale: tata. Incorect a spune ca-l urasc, as opta pentru raspunsul corect: mi-e mult prea greu sa-l accept ca pe individul de acum, suprapunandu-l in acelasi timp imaginii idealistice pe care o am despre el gratie copilariei mele, asa ca aleg sa separ omul de aparenta. Care aparenta ? Tatal pe care-l simteam aproape de mine, care facea sa vibreze in mine coarda taranului autentic si a legaturii cu pamantul brut, tatal care ma facea sa ma simt increzatoare, tatal care ma intelegea mai mult decat orice alt adult din preajma-mi. Poate ala a fost momentul in care am inceput sa nu mai fiu atat de sociabila, devenind mai degraba un sihastru din punct de vedere al relatiilor interactionale cu oamenii din jurul meu. Il iubesc pe barbatul strengaresc-zambitor din pozele cu mine de la 3, 7, 10 ani. Iubesc omul care ma facea sa-mi placa efortul fizic sportivsi care ma facea sa ma simt competitiva. Iubesc ramasitele din mintea mea, fragmentele prea putine de amintiri placute pastrate de sistemul defensiv al constiintei mele, amestecate in acelasi timp cu proiectii ale sufletului si ale ratiunii, mult mai putin adevarate decat trecutul obiectiv. Insa, filosofic vorbind, nu exista ceea ce s-ar numi trecut obiectiv, caci mintea retine evenimentele marcante dintr-un punct sau altul de vedere pentru individul respectiv, imbaiate in propria-i subiectivitate. I-am luat rolul cu buna stiinta in relatia lesbiana pe care am avut-o. Poate asa m-am pus pe mine insami in rolul fericit in care nu as fi putut fi niciodata cu adevarat, dar, in care, ce ironie, nici atunci nu am reusit sa fiu eu eu, ci doar o proiectie nefericita a mea. Deci, tata, ce simt cu adevarat despre tine ? Ma dezamageste cu desavarsire instanta actuala a individului pe care-l reprezinti acum. Lipsa ta de intelegere, egoismul cainesc, barfa rautacioasa si coltoasa, trivialitatea fapturii tale...nu te fac deloc un individ placut. Cu riscul infantilitatii actuale, sentinta mea este de a-ti renega instanta actuala si de a-ti recunoaste meritul de mester al copilariei mele. Atat. Infatisarea ta ma doare mult. Nu mai esti nici macar ramasita entitatii pe care o reprezentai pentru mine,si tine minte, daca vei putea intelege,ca in copilarie ai fost sacru pentru mine. Trebuie sa-mi accept trecutul, nu-i asa? Un barbat ce n-a stiut nicidecum sa fie barbat pentru...cum spunea Alina ?.... “cea mai importanta femeie din viata lui”. Pentru ca n-ai fost langa mine in moomentele cruciale ale dezvoltarii mele ca femeie, de aia proiectiile mele asupra tipilor cu care am fost la vremea lor, se suprapuneau cu tine cumva, cu confortul psihic al prezentei masculine din viata, de care am fost intotdeauna dependenta. De aia nu m-am considerat niciodata frumoasa, pentru ca nu mi-ai spus niciodata asta. Pentru ca nu ai stiut niciodata sa fii langa mine ca sa-mi spui asta. Nu-ti invinovatesc absenta ta neaparata. Fara tine ne-a fost mai bine, si as fi ipocrita sa nu recunosc asta. Mi-as fi dorit doar sa nu te fi vazut in cele mai animalice instante in care poti vedea un om vreodata. Mi-as fi dorit sa nu fi vazut in ceea ce se numea propriul meu tata cea mai brutala asemanare intre om si animal. Dar mi-ai fi usurat viata, daca fi fost altcumva si altcineva, si presupun ca asta e un lucru pe care nu mi l-as fi dorit. Poate am ajuns la momentul maturitatii povestii, si poate ca ar fi timpul sa-ti multumesc pentru ceea ce ai fost si esti. Pentru ca prin durere si din durere invatam. Pentru ca nu te pot renega, oricat de mult mi-as dori asta pentru ca nu e matur. Pentru ca poate asta e atributul pe care mi l-am dorit intotdeauna, sa fiu considerata matura. Asta era ceea ce-mi ramasese, caci fericire infantila aka copilarie, nu prea mai aveam. Mi-ai lasat in schimb o lipsa enorma. Am nevoie de cineva, barbat, ori caruia eu sa-i ofer instante masculine, care sa-mi ofere un sentiment de certitudine. M-ai lasat, goala, intr-un fel si nesigura pe mine. M-ai lasat fara cele mai inradacinate certitudini pe care o persoana le poate avea despre ea si care se nasc din instanta mascuina predominanta din viata lor, aparitie care in cazul meu a lipsit. M-ai lasat slaba si nesigura. M-ai lasat simtindu-ma ca un barbat, ori incercand sa fiu unul, in corpul unei fete->femei frumoase.

mi-e frica sa aleg ca vreau chestii. mi-e frica sa hotarasc chestii... de ce? poate ptr ca toata viata m-am mintit ca de fapt am o personalitate puternica, cand de fapt nu am incercat sa fac altceva decat sa spun "nu" dominatiei mamei atunci cand ceea ce decidea ea in numele meu nu-mi convenea? asta nu inseamna nicidecum ca am o personalitate puternica sau nu. asta inseamna ca in valul care m-a condus toata viata, am avut totusi o oaresice putere de alegere, si ca nu am ajuns acum aici in totalitate prin mana destinului, ci si prin mana mea, intr-un procent de 5, maxim 10%. deci, ce vreau sa fac? ce vreau sa aleg pentru viata mea? at a certain moment, i-am spus unui oarecare mihai ca sunt dispusa sa invat matematica si fizica pentru ca asa poti ajunge sa cunosti foarte bine, dupaun studiu aprofundat al respectivelor materii, principiile divinitatii. pana la urma numerele si principiile jocului cu ele reprezinta cel mai bine, in sens abstract, principiile care guverneaza universul tangibil in care traim. ce vreau sa fac? mate, poli, univ buc mate/info ? sau belle arte, sau litere, in incercarea de a deveni criticul literar vazut de traian, despre care am realizat, apoi, ca are o oaresice putere de dezvoltare in mine ? poate sunt foarte usor influentabila, indeed, asa cum spune maica-mea. poate toate cuvintele astea tampite pe care le-am auzit despre mine din gura ei, chiar m-au influentat intr-un oarecare fel, si m-au facut sa fiu o fiinta slaba, o fiinta care traieste/traia cu iluzia ca e razvratita, rebela, ca e diferita, ca nu respecta normele societatii in care traieste. pana la urma urmei si reversul stereotipului acceptat de majoritatea societatii, e pana la urma urmei, tot un stereotip. doar ca unul mai atipic, mai epatant, si mai...outrageous. ar trebui sa-mi exersez vointa, caci se observa cu desavarsire ca duc lipsa de asa ceva in ultima vreme, si sa iau niste decizii pe care chiar sa le urmez referitoare la mine si la dezvoltarea mea sociala, caci, ca un las, incep cu partea mai usoara a muncii murdare pe care o am de indeplinit. am de gand ca, daca facultatea imi va permite acest lucru, incercand totodata sa fiu atat de desteapta pe cat imi doresc, sa gasesc un motiv suficient de puternic pentru mine pentru care sa urmez cel de-al doilea semestru al politehnicii. in za meantime, ar trebui ca activitatea mea scriitoriceasca, eseistica, sau whatever, cea opusa intelegerii sau aprofundarii materiilor exacte sa se dezvolte. hm, dar cine alearga dupa doi iepuri in acelasi timp, sfarseste prin a nu prinde niciunul, nu-i asa? dar dupa melci, a lu barbu? :)) a fost si el matematician pana la urma urmei. a se vedea de asemeni leibniz. so, i guess, in the end, this is worth giving a try, isn't it ?

Rusinea este poate o ramasita a curiozitatii noastre umane, nascuta in momentul infruptarii omului din pomul binelui si al raului. Poate rusinea este de fapt un sistem autodefensiv al omului in fata adevarurilor prea dure ale lumii. Initial, cei doi “detinatori” ai Edenului nu erau constienti de sexualitatea lor, or, mai bine spus, de natura bolnava, de indemnurile tendentioase ale poftei carnale. Rusinea a survenit atunci, in prim sens, ca tendinta defensiva; oamenii s-au acoperit, speriati, simtindu-se vinovati, infricosati de prea marii demoni carnali treziti involuntar. De atunci poate, adica de la aparitia ei, rusinea a fost utila omului slab, omului incapabil de a-si asuma responsabiliatile firii sale ( colective/individuale ). Ca trasatura a satului romanesc, rusinea intervenea ca un sistem de alarma individual si colectiv totodata, a departarii omului de la niste cutume ori a depasirii unor bariere locale ( delimitate de arii geografice bine stabilite ), impuse de membrii societatii respective. Curajosul/nebunul era astfel anuntat ( se anunta el pe sine sau era anuntat de gura satului ) de abaterea de la normele dupa care functiona institutia respectiva. Intentia nu era neaparat de a-l jigni pe acel Don Quijote local, ci mai mult, adevaratul indemn, adanc inradacinat era de a-l feri, prin pedeapsa, de explorarea zonelor oculte ale diferitelor idei/traditii/mentalitati. Pedepsindu-l cu rusinea pe un individ, restul comunitatii nu doreste altceva decat pastrarea individului respectiv in sanul ei, acolo unde mentalitatea considera ca se gaseste pozitia fertila a omului.

Daca am sta si ne-am uita la toti oamenii din jurul nostru, i-am vedea ce adevarat si vrea sa le facem atata bine...
Socializarea duce la generozitate.
-tanti in albastru: gagica modesta, dar care pare sigura pe ea. Sau invers.
-pustiu cu MC.
M-a sunat mama si se uita toti la mine.
Hmmmm. Par? Nu cred.
-tipu’ tocilarului pasionat de noul X-box pe care s-i l-a cumparat.
-gagica inocenta cuminte care citeste din dreapta mea.
-cocalara ce poate fi draguta, care incearca sa vada ce scriu.
Nu-mi plac tipologiile de oameni pe care ii vad. Nu sunt oameni- oameni, asa cum ar trebui sa fim oameni adevarati.
Hai sa vorbim despre frumusete:
-oamenii nu sunt frumosi din nastere; frumusetea e ceva ce cizeleaza inteligenta suprema, care e generoasa, amabila, inteligenta, care are in centru iubirea.
Momentan sunt de acord cu ceea ce zici tu. Ceea ce e naspa, pentru ca nu pornisem de la premisa ta, ci de la a mea. Ceea ce e naspa tinand cont de ceea ce am scris undeva la un moment dat in agenda asta. Si nu stiu daca o sa postez asta din moment ce aici iti dau dreptate.

(vineri seara)

“Esti singur numai atunci cand nu mai ai sa-ti spui nimic.”
T. Musatescu

Ce-mi spun eu mie acum ?
-imi spun ca tremur de draci.
-imi spun ca acum pot face orice ; desi par calma, calmitatea mea nu promite nimic bun.
-imi spun ca am fost desteapta si eu acum cred ca nu are nicio vanataie, iar eu s-ar putea sa am una pe juma’ de fata.
-imi spun ca foarte naturat, mi-am retusat machiajul, si ca acum arata perfect, si-mi place; imi spun ca ochii mei sunt inuman de calmi.
Imi spun ca acum este unul din momentele in care urateniea mea ca fiinta se manifesta in plinatatea ei; mama plangea iar eu ma bucuram si zambeam: I fucking really don’t give a fucking shit about you!
Ma gandesc ca azi am vrut sa vad frumusete in oameni. A coborat o tiganca din 102 si i-am cautat frumusetea. Si n-am gasit-o. Nu toti sunt/suntem frumosi.
( I’m not. )
Si acum ma bucur cand propria-mi mama, cam proasta ea asa de fel, plange.
Nu ar trebui sa ma sperii ca intamplarile astea, care sunt menite sa sensibilizeze, nu misca nimic in mine? ( in afara de faptul ca m-a scos din starea de liniste in care eram), nu simt decat o enervare pe care o pot controla si in momentul in care nu mai pare controlata este tot voita si constienta, dar este de fapt expresia lipsei de rabdare.
Dar, de fapt, incerc sa ma scuz spunand ca esti mai hiena in momentul in care ai rabdare sa-ti vezi prada murind. Acelasi lucru nu-l fac si eu oare? Astept sa plec de aici intr-o buna zi ( desi am vrut s-o fac si m-a chemat inapoi amenintandu-ma cu politia), iar intre timp eu supravietuiesc ( aici ma descurc mai bine decat ea), in timp ce ea moare, pentru ca nu stie cum sa traiasca cu mine.
That means I’m superior?
That means not being human, actually.
Mi-e foame. Nu vreau sa-i mananc mancarea.
Vreau o tigara.
Si n-am.
Si vreau sa citesc si sa completez ceea ce am scris dupa ce m-am vazut cu A.
...............................
Sex song on rock.fm.
“Sugi pula in parcuri”.
Bai, de nu mi-as fi terminat treaba daca m-ar fi lasat Neno vara trecuta. Sa mor io! Da’ n-a fost vina mea ca nu s-a intamplat pan’ la capat.
Sincer, coaie. Hai sa fim sinceri.
Esti o ratata care nu intelege cum se invarte lumea in juru’ ei si care se hraneste, supravietuieste si ideea ca e prea buna pentru “crucea care i-a fost pusa in spate”. Ca doar tot esti tu mare bisericoasa.
“Unchain my heart....Set me free”
Amandoua ne hranim c-o iluzie.
Si eu traiesc cu iluzia ca nu-s ca toti cretinii pe care ii stiu. Si crede-ma, ca-s multi ( multi sunt doar tot familionu tau, si crede-ma ca mai stiu inca de cateva ori pe-atata, si voi sunteti si multi, coaie). Coaie, mama, eu macar, in anumite privinte am o certitudine, ca nu’s ca ei.
Si eu si tu facem exact acelasi lucru: incercam sa supravietuim prin diferite metode. Dar, tu mori. Eu traiesc. ( vezi IOReflections) ( If u’ll fucking ever be able to understand such ideas.)
Coaie, nu mai sunt om, om cu sensibilitate asa dezvoltata si plm. Sunt un mutant. Dar supravietuiesc. Tu o sa mori curand. Si n-o sa fie din vina mea, asa cum vrei sa te minti pe tine; o sa fie doar vina ta. Plm, vei fi prea proasta ca sa realizezi asta).
Si satisfactia mea unde mai e atunci?
In viata mea.

as vrea sa te tin de mana. as vrea sa te fac mic mic mic si sa te pastrez in palma si sa te suflu la rasarit.

as vrea sa iubesc o fata.